Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







Aurel Nedel în atelier la Piliuță

Aurel Nedel în atelier la Piliuță

1929, Botoşani - 2003, Bucureşti

Pret
EUR 4.825

Descriere

Pictor atras de cea mai veridică reprezentare a faptelor cotidiene, Constantin Piliuță a exercitat în opera sa o undă de calm, ce învăluie scena lumii banale, mundane. Optând pentru un limbaj direct, Piliuță a reușit să se adreseze unui public larg, fără să facă discriminări în rândul celor neinițiați în lumea artei. Astfel, pictorul apelează la un limbaj ce nu trebuie decodificat, folosindu-și talentul fără ascunzișuri pe pânză. Piliuță a evoluat în universul unei arte a realului, fără să fie preocupat de stările de angoasă ale epocii. Descoperim la Piliuță un purism desprins dintr-o stare de reverie, cu flori, dansatori, muzică și oameni cu chipuri blânde. Constantin Piliuță a dedicat o întreagă serie portretelor în perioada anilor ‘70, începutul anilor ‘80. Pictorul a creat un amplu ciclu de lucrări cu portretele contemporanilor săi, ce i-au trecut pragul atelierului, dar și oamenilor de care a fost inspirat de-a lungul anilor. Oamenii lui Piliuță sunt gravi, adesea pe gânduri, pictorul surprinzându-i cu o uimitoare îndemânare. Astfel, din această serie se remarcă lucrări precum ”Poetul A. Macedonski”, ”Pictorul Ștefan Luchian”, ”Scriitorul Marin Preda”, ”Actorul C. Rautschi”. Personalități autohtone cunoscute sau prieteni buni cu artistul, portretele lui Piliuță impresionează prin naturalețea cu care sunt compuse. În opera de față, intitulată ”Aurel Nedel”, pictorul îl surprinde pe colegul său de breaslă într-un moment de prelungă tăcere. Aurel Nedel are, în tabloul lui Piliuță, un aer retras, căzut pe gânduri, de parcă a uitat de propria țigară. Pictor al nudurilor, florilor și naturilor statice, Aurel Nedel este o figură impresionantă prin simplitate. Iubitorul florilor calde, precum floarea-soarelui și lalelor, și naturilor statice primitoare, pictorul rămâne să fie amintit pentru compoziţiile armonioase, ce evocă vag de cele ale cubismului sintetic. Astfel, în evoluția sa artistică, Piliuță abordează majoritatea genurilor picturii, urmărind o logică interioară. Portretul i-a oferit pictorului ample posibilități de experiment plastic. Un creator cu o viziune profund lirică, Constantin Piliuță redă, pe fondul întâlnirilor de culoarea, sensibilitatea oamenilor pe care i-a întâlnit.

Biografie

GROZDEA, Mircea, ”Constantin Piliuță”, Editura Meridiane, București, 1980 CEBUC, Alexandru, ”Constantin Piliuță”, Editura ARC 2000, București, 2002

Dimensiuni

Lungime 73.5, Înălțime 73.5

Semnătură

semnat dreapta jos, în creion, "C. Piliuță"

Datare

începutul anilor '80

Material

ulei pe pânză

Locație

Artmark românia

Produse similare

S-ar putea să-ți placă și