Bibliografie

MASOFF, Ion, „Convorbire cu artiştii noştri, Pictorul Theodorescu-Sion ne spune”, în „Rampa”, 5 decembrie 1924 PAVEL, Amelia, ”Theodorescu-Sion”, Ed. Meridiane, București, 1967 SCHOBEL, Doina, CLONARU, Hariton, ”Ion Theodorescu-Sion”, Ed. Meridiane, București, 1971 ZAMBACCIAN, Krikor H., „Însemnările unui amator de artă”, Ed. LiterNet, Bucureşti, 2004

ulei pe carton, 61 x 50 cm, semnat și datat stânga jos, cu negru, TSion, (1)936

Informații documentare

Etichetă de participare la expoziţia “Valori artistice reprezentative din colecții bucureștene”, București, 2002

„Când m-am apropiat mai mult de mine şi am căutat să-mi dau seama, mai aproape de meleagurile noastre, de sufletul şi crezul acelora mulţi care trăiesc departe, în umbră, care ne-au creat poezia populară, ciopliturile şi velinţele noastre şi ne-au zugrăvit umil şi cu credinţă câte un chip de sfânt la răspântie de drum, m-am convins că numai de aici, din această pătrundere şi dragoste poate să se nască opera de mâine...” (Ion Masoff, „Convorbire cu artiştii noştri, Pictorul Theodorescu-Sion ne spune”, în „Rampa”, 5 decembrie 1924) Integrat în perioada interbelică a plasticei româneşti, Ion Theodorescu-Sion s-a bucurat de cele mai înalte aprecieri ale criticii de specialitate, încă din timpul vieţii, fiind preţuit pentru calităţile de desenator rafinat, de virtuoz al compoziţiei şi al culorii, dar mai ales pentru capacitatea cu care a reuşit să reconstituie specificul naţional, o realitate fără timp, în cazul artistului, ce va dăinui pe parcursul întregii creaţii artistice. Întrebat de un cronicar ce înţelege prin „specificul naţional”, Theodorescu-Sion a răspuns: „Sentimentul plastic al românismului se deosebeşte de celelalte popoare printr-o sensibilitate aparte. O discreţie în gingăşie şi armonizarea unui cromatism în surdină. Totul se contopeşte calm şi limpede ca o după-amiază de vară” (Felix Aderca, „Mic tratat de estetică sau Lumea vazută estetic”, Ed. Ancora, Bucureşti, 1929 apud Krikor H. Zambaccian, „Însemnările unui amator de artă”, Ed. LiterNet, Bucureşti, 2004, p.31) Preferinţa pentru temele inspirate din lumea satului îşi găseşte sprijin în acea orientare mai amplă, în rândul scriitorilor şi al artiştilor, către aflarea specificului tradiţional românesc prin intermediul subiectelor ţărăneşti şi al artei populare. Fiu de ţăran el însuşi, ce nu şi-a uitat nicicând rădăcinile şi apartenenţa intimă la spaţiul rural, Theodorescu-Sion va păstra în creaţiile sale un profund respect pentru tradiţiile româneşti, pentru simboluri şi forme ale trecutului strămoşesc. Principalele surse de inspiraţie le vor constitui legendele populare, baladele, dar mai ales credinţele şi obiceiurile din popor, căutând de fiecare dată sentimentul naţional, imprimând pânzelor sale un caracter pur românesc. Spre deosebire de predecesorii săi, dar şi de câţiva dintre contemporanii săi, Theodorescu-Sion caută forme noi de expresie a sentimentelor naţionale şi al specificului românesc, încercând o interpretare modernă, motivat mereu de acelaşi sentiment personal de desăvârşire. Structurată în trei perioade ale evoluţiei artistice, cea din urmă, delimitată pe de o parte de expoziţia personală din 1931, iar pe de alta de anul 1939, a fost definită de Tonitza „eminamente coloristică”, detaşându-se de primele două prin caracteristici noi importante: atmosfera caldă, moliciunea materiei picturale, muzicalitatea liniei şi mesajul simbolic al culorii. Rămânând în sfera tematicii cu ţărani, pe care o reinterpretează, îndepărtându-se de stilul viguros al compoziţiilor perioadelor anterioare, în acorduri cromatice expresive ce transmit o anumită stare afectivă, noile compoziţii cu specific naţional trădează încercări reuşite de geometrizare a formelor. Datată 1936, compoziţia intitulată „Xenia”, asemănătoare interioarelor, reprezintă tematica ţărănească în chieie modernă, din care elementele de artă populară din zona Curtei de Argeş nu lipsesc. Aşezată la colţul mesei, pe care îşi spirjină ambele mâini, tânăra femeie, în haine ţărăneşti de sărbătoare, priveşte pierdut, cu gânduri reţinute. Ochii îndreptaţi uşor spre stânga, către pământ, sprâncenele arcuite şi fruntea înaltă descoperită, sunt trăsăturile femeii, prin care artistul încearcă să exprime sentimentele şi caracteristicile definitorii ale ţărăncii românce – ideal de frumuseţe pentru pictor, subliniind demnitatea şi echilibrul sufletesc, stăpânirea de sine şi seninătatea interioară. Mâinile împreunate, linia gâtului de o frumuseţe aproape antică, accentuează graţia femeii argeşence într-o imagine de o armonie voluptuoasă. Poziţia delicată a mânilor încrucişate – ce ne aminteşte de frumuseţea perfectă a Mona Lisei lui Leonardo da Vinci (Muzeul Louvre) - cucereşte privirea oricărui admirator al tabloului. Construcţia liniilor de profil al corpului găseşte un corespondent în forma ovoidală a amforei cu o singură toartă, un mai vechi simbol al corpului feminin şi al fecundităţii. În fine, rafinamentul culorilor şi raporturile subtile de ton şi lumină difuză fac din această operă o creaţie de excepţie a specificului românesc reprezentat într-o soluţie modernă.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.