Bibliografie

BREZIANU, Barbu,”Nicolae Tonitza”, Ed. Arta Grafică, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “Nicoale Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru,”N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 PĂULEANU, Doina, "Grupul celor Patru", Monitorul Oficial, 2012

ulei pe carton, 60 cm, 49,5, semnat dreapta sus, cu brun,Tonitza

Informații documentare

Opera face parte din ciclul "Spleen", realizat de Nicolae Tonitza în anii 1925-1926, ciclu expus ulterior în cadrul primei expoziții Grupul celor Patru, Sala Ileana, martie 1926, București, la categoriile 84-87.

Orizontul artistului nostru, prin excelență umanist, s-a definit ca atare nu doar prin prisma produsului final al creației, ci printr-un proces cognitiv, în urma căruia Tonitza și-a orânduit în așa modalitate universul imaginar, încât omul să reprezinte axa coordonatoare. Tocmai de aici răsar concepțiile expeditive ce se vor a fi grăitoare pentru artistul Tonitza: socialist, expresionist, portretist, chiar și celebrul “pictor al copiilor”. Toate aceste caracterizări sunt pe atât de adevărate, pe cât insuficiente și incapabile să definească individual întreaga și complexa personalitate artistică a maestrului. Chiar dacă, pe rând, Tonitza a pictat sub directa influență sau coordonare a elementelor ce alcătuiesc sintagmele de mai sus, opera sa nu poate fi împărțită valoric atât de abrupt, încât una dintre perioade sau vreun stil (specific unei maniere) să se detașeze față de toate celelalte și să devină singura definitorie. În desfăşurarea ei, pictura lui Tonitza cuprinde o etapă tematică dedicată studiului de portrete şi expresivităţii acestora, prin intermediul cărora artistul a reușit să reflecte o profundă înclinaţie către psihologie şi analiză. Perioadei sale de maturitate artistică (1922-1930) îi corespunde şi opera leitmotiv “Omul unei lumi noi”, în care Tonitza zugrăveşte portretul scriitorului şi prietenului său, Gala Galaction, evidenţiind dramatismul, dar şi suferinţa în conturarea omului ca reprezentare a unei idei, a unei atitudini. Liniile drepte și trăsăturile angulare ale chipului exprimă suferinţa personajului, dar şi fermitatea propriilor convingeri. Expresivitatea figurilor, ce poartă adâncită gravitatea unui mister nedesluşit până atunci, s-a materializat în interesante execuţii ale operelor: “Jidovul rătăcitor”, “În ospiciu”, “În urma convoiului”, “Pe verandă” sau a studiilor pentru “Orfanii” sau “Spleen”, nelipsite de pe simezele manifestărilor artistice ale momentului. Chiar și la o citire sterilă a biografiei și cv-ului lui Nicolae Tonitza putem trage unele concluzii elocvente în ceea ce privește registrul de creație față de care universul artistic se raportează la opera artistului. Una dintre cele mai simple modalități este aceea de a scrutina activitatea sa în perioada de profundă dezvoltare și emancipare de expresie. Interesant este că această manieră ne ajută să înțeleg nu doar universul intim, personal, ci să desăilăm conexiunile, prieteniile și modul de relaționare cu apropiații. Astfel, ne îndreptăm privirea spre apariția și manifestările uneia dintre cele mai interesante și unice grupări artistice autohtone. Grupul celor Patru, o asociație unită de prietenia și respectul dintre 3 pictori și un sculptor, colegi de generație, comembri ai Artei Române, și 4 dintre cei mai reprezentativi creatori din interbelicul românesc. Gruparea lua ființă în 1925 - prin destrămarea grupării Arta Română, nu își propunea să exulte în sindromuri estetice, fără manifest - unicul fiind doar acela de a expune anual - dar era rezultatul unei colaborări unice în istoria artelor românești. Prima manifestare expozițională sub denumirea Grupul celor Patru își avea vernisajul în data de 7 martie 1926, într-o duminică, la ora 11:00, unde, în sala Ileana (din localul “Cărții Românești”, fostul Bulevard Academiei, nr. 3) cei patru membrii expuneau 122 de opere. Șirato, 30 de uleiuri și desene, Dimitrescu 47 de opere, Tonitza 37, iar Han 8 bronzuri și gipsuri. Această primă expoziție ne interesează direct, opera de față regăsindu-se în producția artistică a lui Tonitza din anii 1925-1926. Singura evidență fotografică ce ne parvine astăzi surprinde o mică parte din acea expunere, care, pe lângă electismul tematic afișat, se definea în special printr-o viziune expresionistă conferită de preponderența portretului, așa cum îl anunțam mai sus. Majoritatea portretelor sunt grupate în mici cicluri, gândite de Tonitza drept panouri (decorative). Astfel “Orfanii” era conceput din 4 uleiuri, “Oarba” din două, la fel “Putana” și “Scherzzo”. Alături de “Orfanii”, cel mai important panou pare a fi “Spleen”, și el fiind conceput din patru portrete. Titulatura acestuia, ce ne duce cu mintea imediat la acea stare de melancolie și plictis tipică poeților expresioniști nu ne dezamăgește. Cele 4 portrete feminine ce alcătuiesc acest panou, prezintă în diverse ipostaze stări sufletești profunde. Paleta lui Tonitza se dovedește a fi grăitoare și excepțional racordată la onomastică. De la garderoba folosită, până la recuzită, cadru, registru și alegerile decorative, operele construiesc unul dintre cele mai interesante cvartete picturale. “Puritate”, alături de “Veroska” (vezi catalogul expoziţiei retrospectivă "N.N. Tonitza", Muzeul de artă al R.P.R, 1964, cat. 87) și celelalte două studii pentru panoul Spleen (idem, cat. 97 și 102) se regăseau la categoriile 84, 85, 86 și 87 din expoziția din 1926. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.