Bibliografie

ALEXA, Tiberiu, Ipolit Strâmbu, în Gazeta de Maramureș, 5 februarie 2007 DEAC, Mircea, 250 de pictori români. 1890 – 1945, Ed. Medro, București, 2003

ulei pe pânză, 67,5, semnat și datat dreapta jos, cu brun, Strâmbu, 1911

Student la București și München, expozant la Paris, Ipolit Strâmbu a revenit în țară în 1901 când și-a început lunga carieră de profesor. În paralel, a fost un efervescent inovator, participând la înființarea Tinerimii Artistice și la revitalizarea coloniei artistice de la Baia Mare, după modelul impus de Simon Hollosy. În pictura sa se întâlnesc academismul Münchenez și pasiunea spre culoare a școlii pariziene. A adoptat la început o tematică semănătoristă marcată de culori vii, care, sub influența lui Grigorescu, s-a transformat într-un idilism facil ce i-a atras critica vremii și l-a determinat, începând cu 1907, să își schimbe radical stilul. Influența romantic-simbolistă a perioadei müncheneze se reflectă în scenele intimiste și simboliste la care s-a întors, după o scurtă perioadă în care bucolicul fusese înlocuit de spiritul protestar. Nicolae Tonitza observa încercările sale de rezolvare a problemei luminii prin două efecte, cel de soare și cel de lampă, apreciind, în operele din perioada 1910 – 1915, realizarea celui din urmă. Dublată de precizia desenului, pe care l-a teoretizat ca profesor, preocuparea pentru redarea luminii a rămas o constantă a operelor lui Strâmbu.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.